Powered By Blogger

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Unul pleacă, altul vine,



Anul 2017 își trăiește ultimele clipe, va pleca și nu se va mai întoarce niciodată! Zadarnice sunt lamentările legate de proiectele eşuate,vacanțele ratate sau dezamăgirile cu care te-ai confruntat.
E ca atunci când eşti la job și vine tipa de la IT și îți atrage atenția că pe desktop-ul "pisiului tău" sunt o mulțime de foldere şi folderaşe care ar trebui stocate în "partiția D" pentru că din cauza asta nu poți lucra, nu poți performa în aplicația de producție!
  A fost un an cu de toate, un an în care puteam să nu mai fiu, dar Dumnezeul Meu,  se pare că  mai are câteva planuri cu mine pe aici și pentru asta îi sunt recunoscător!
   Un an în care am cunoscut oameni noi, mişto, dar și un an în care i-am cunoscut și pe cei despre care credeam că ştiu câte ceva. Un an în care am învățat câteva lecții,  dar am fost și meditator,  le-am oferit unora câteva lecții!
    Vine 2018!
  E fix problema lui dacă vine şi cum vine. Dacă în anii anteriori agendele mele erau colorate în gri, albastru închis sau verde, anul acesta la mijloc de noiembrie, respectând tradiția ultimilor ani, am mers în SELGROS AGIGEA şi mi-am cumpărat o agendă  (întotdeauna aceeași firmă,  Pigna ) de culoare portocalie, prilej pentru Camelia să izbucnească intr-un hohot zdravăn de râs la vederea culorii agendei!
- De ce râzi dragă?  Vreau ca anul 2018 să fie unul vesel, colorat, i-am replicat plin de emfază!
   Dragă 2018, nu-mi doresc de la tine decât să fii şi atât!
  Eşti anul în care voi împlini 50 de ani şi nu prea știu ce vreau, dar știu al naibii de bine ce nu vreau:
- Nu mai vreau să trăiesc, cum am trăit până acum!
De la vârsta de 15 ani şi până în seara asta,  la vârsta de 49 de ani, nu am trăit decât să-i mulțumesc pe cei din jur şi să le fac pe plac.  Asta nu se va mai întâmpla, indiferent cât de mult mă va costa!
 " Destul este destul!"
     În 2018, vă doresc să fiți!
      Mie, personal, îmi doresc să fiu un tip mişto, în primul rând pentru mine!
Vă pup " pă cratimă!"

    La Mulți Ani,  2018!