miercuri, 27 august 2014



Aşa grăit-a tata…     

                       
Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas – 
C
ăci gândul său, în creier, uşor mi -se prelinge: 
„B
ăiete, viaţa asta, e-un chinuit popas – 
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge…”
 
Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit – 
Ce mintea
 mi-o coboară din prea deşartă slavă: 
„B
ăiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit 
Deschide orice u
şă – căci lumea e bolnavă 
Bolnav
ă de avere, de pizmă – de-orice vrei, 
C
ăci calcă pe alături – pân’ va călca în gol… 
Ajung
ă, însă, zilei, doar răutatea ei – 
Tu planuri chibzuie
şte – gândindu-le domol; 
Nu pl
ăsmui iluzii – deşertăciune-i tot - 
Nu-i via
ţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu… 
Mândriei pune-i, stra
şnic, căpăstru peste bot – 
De vrei s
ă fii prieten cu Bunul Dumnezeu…” 
…A
şa grăit-a tata – cu glas neauzit – 
Doar mâna tremurând
ă, ducând-o către tâmplă 
Privesc b
ătrânu-acesta, de muncă tăbăcit, 
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmpl
ă. 
St
ăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat, 
El - o statuie vie, de vremuri nesmintit
ă 
Îi mângâie o raz
ă obrazul ars, ridat 
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită 

  - Boris Ioachim -