duminică, 29 decembrie 2013

Cu recunostinta,fără resentimente....cu speranță în suflet și emoție...,




 Începe și numărătoarea inversă,fiecare are propriul stil......unii își fac bilanțul...,alții își doresc să treacă mai repede 2013 și să ''vina odată 2014''! 
 Personal,am avut grijă să-mi cumpăr agendă pentru anul viitor , mi-am trecut ''pe zile'' aniversările celor pe care îi iubesc,celor care mă iubesc,ale colegilor,amicilor...inamicilor ( pentru a nu uita cumva să-i felicit în anul ce va veni la aniversarea zilelor de naștere) ! 
 Mă despart de 2013 cu sentimente amestecate.....exceptând neașteptata plecare a MAMEI MELE ...cred că a fost un an bun pentru mine și pentru familia mea....depinde de unghiul din care privești....analizezi. 
 2013...este anul în care SuperScumpica noastră a intrat la liceu cu o medie pe care,recunosc rușinat ....nici în vis nu aș fi crezut că o va putea obține și nu pentru că nu e capabilă...ba,dimpotrivă...ci din simplul motiv că noi nu am tocat bani pe meditațiile ei așa cum au făcut părinții colegelor /  colegilor ei...și tocmai de aceea reușita ei a fost atât de importantă. 
 2013.... a fost anul în care am avut ocazia să cunosc oameni ,suboameni,jigodii....hahalere,încrâncenate,încrâncenați și în final am ajuns la concluzia că sunt un mare norocos....că am motive să fiu recunoscător ...că nu sunt ca ei / ca ele. 
 Pare de necrezut dar m-am rugat și continuu să mă rog pentru ei....pentru ca într-o bună zi să cunoască și ei iertarea....iubirea...da...iubirea...să învețe să se iubească...să se accepte așa cum sunt...să iubească și să-i accepte și pe cei din jurul lor....așa cum sunt. 
 În 2013...în septembrie am însoțit-o cu emoție pe Becky la grădiniță ,suntem recunoscători că e bine...că s-a acomodat...chiar dacă acum Becky și ceilalți colegi ai ei din Grupa '' FLUTURASII'' trebuie să facă față varicelei...sunt bolnaviori micuții,au una din bolile copilăriei...peste care le doresc să treacă cu bine ! 
  
 De ce îl aștept cu speranță pe 2014 ? 
 Pentru că nu am motive să fiu pesimist...chiar dacă încep cu un colectiv nou,rămân fidel principiului...dacă ești bun...dacă răspândești iubire...compasiune și toleranță în jurul tău...vei primi iubire....înțelegere și tot ceea ce e mai bun. 
 2014  te aștept cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze știu că o să-mi aduci numai lucruri bune. 
  
 La 2013 privesc,cu recunoștință....fără resentimente....pe 2014 îl aștept cu emoție și speranță în suflet. 
 Să avem un An Nou 2014 cu multe împliniri !!! 
  

vineri, 27 decembrie 2013

Dacă...........,







Dacă eşti înconjurat de oamenii pe care îi iubeşti...dacă îi porţi în inima ta pe cei care au plecat...dacă te gândeşti la cei care trăiesc la celălalt capăt de lume..şi îi simţi aproape de tine....dacă ai primit darul de a ierta şi eşti deja mult mai permisiv cu cei care te-au rănit....dacă te mai poţi bucura de ...lucrurile simple....la îndemână....eşti norocos / norocoasă....bucură-te de acum ....şi aici !
Hristos s-a născut,să ne bucurăm şi să-L slăvim

!!!

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Mă gândesc....,că poate....,

 21...,22...,23....31 decembrie și 2013 pleacă....! 
 Unii își fac bilanțul zilele acestea,eu,mă gândesc....., că poate aș fi putut face mai mult : 
 - pentru ca MAMA MEA să nu plece,să mai rămână și poate că dacă ar mai rămas acum aș fi așteptat și eu sărbătorile de iarnă cu sufletul întreg....pentru că odată cu MAMA a plecat și o parte importantă din sufletul meu....dar totul se rezumă acum la....poate și la certitudinea unei cruci așezate la căpătâiul locului unde MAMA s-a făcut una cu veșnicia. 
 -poate că ar fi trebuit să am mai multă grijă de mine și de sufletul meu. 
 -poate că nu ar fi trebuit să-mi pun atât de des sufletul pe tavă să scuipe toate neisprăvitele și toți neisprăviții în el. 
 -poate că în anumite situații ar fi trebuit să le zbor și eu dinții din gură celor care au făcut uz de toate mijloacele murdare pentru a mă distruge....dar atunci nu aș fi fost exact ca ei ??? 
 -poate că aș fi putut să-i ajut mai mult pe cei care nu au îndrăznit să-mi ceară ajutorul din teama de nu mă împovăra și mai tare. 
 -poate că ar fi trebuit  să alerg mai des desculț prin livada din curtea vilei unde aveam biroul(din ianuarie anu' viitor nu voi mai putea face asta )... chiar dacă acest lucru i-ar fi întărit convingerea colegului mei de birou că sunt într-adevăr diribas sau că nu am toate tiglele pe casă. 
 -poate că ar fi trebuit să vorbesc mai puțin și să ascult mai mult....să ''cumpar mai mult și să vând mai puțin''. 
 - poate că nu ar trebui acum să mă gândesc....,că poate. 
 Constantin Noica spunea : 
 '' NU privi în trecut. 
 Ai fie nostalgii,fie regrete'' ! 
  
 2013,mă despart de tine cu nostalgie și îngăduință,MAMA MEA,sper că sufletul tău și-a găsit liniștea și că te odihnești printre îngeri,acolo unde îți este locul.!!!
 Privesc în fiecare seară și dimineață cerul și încerc să identific steaua în care te-ai mutat...dar pentru moment nu pot să îmi dau seama care este steaua în care locuiești acum. 
 2013,sunt recunoscător pentru tot ceea ce mi-ai oferit și bune și rele....îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat mai ales să cunosc oamenii despre care credeam că mă vor însoți pentru totdeauna în această minunată călătorie care este viața...din păcate,nu a fost să fie,m-au abandonat...au coborât ''la prima'',exact atunci când aveam mai multa nevoie de ei....dar nu le port pică....înseamnă că nu a fost să fie...ca nu trebuie sa faca parte din viata mea...ca nu sunt parte a calatoriei mele !!! 
  
 Un An Nou,2014,binecuvântat tuturor ! 

marți, 17 decembrie 2013

La revedere...sau poate....pe curand ,


Azi este penultima zi de job înaintea vacanţei de iarnă.
Din 06 ianuarie încep un An Nou 2014,şi va trebui să fac faţă unor noi provocări.
Când am început în 2006, în iulie,cu un colectiv nou nu ştiam ce mă aşteaptă.
A trebuit să lucrez cu oameni diferiţi dar în asta a constat frumuseţea.
Am atins Everestul profesional dar am ajuns şi pe fundul prăpastiei.
Important este că m-am ridicat de fiecare dată
Plec, cu fruntea sus şi cu sentimentul că mi-am făcut datoria.
Le mulţumesc celor care au constituit echipa mea.
Sunteţi cei mai buni,fără voi nu aş fi reuşit !
Să fiţi binecuvântaţi !!!

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Continua sa mergi,nu te opri niciodata,viseaza,iubeste...si mergi mai departe....,

Cred că Marin Preda scria : 
'' Cine nu cade,nu se poate înălța '' ! 
Vine o vreme când realizezi că s-a încheiat o etapă din viața ta și că trebuie să deschizi o altă ușă,chiar dacă pentru asta trebuia să faci un pas înapoi,îți accepți căderea pentru a putea să te intremezi și apoi să înveți din nou să zbori. 
Uneori pentru a putea avansa...pentru a urca ( și nu mă refer neapărat la a urca pe scară ierarhică,profesională) pentru a evolua trebuia să faci 1-2 pași înapoi, dupa care vei reuși să crești,să te înalți ! 
Trebuie să știi când să închizi capitolul respectiv și să nu te cramponezi, să nu rămâi agățat de locul si oamenii de acolo pentru că refuzând să mergi mai departe,vei realiza mai devreme sau mai târziu că pierzi bucuria de a trăi și motivația,nu te mai provoacă nimic și asta poate să îți aducă nefericire. 
Când vine vremea să pleci realizezi că există oameni pentru care ai însemnat foarte mult ( chiar dacă de multe ori a trebuit să fii exigent cu ei,uneori dur) oameni asupra cărora ți-ai pus amprenta și vei realiza că acei oameni care sunt ''mai afectați decât tine pentru că pleci'' , vor încearca să te întoarcă din drum,să te determine să renunți la plecare pentru că s-au atașat de tine. 
Zâmbești , suferi și tu pentru că.... a venit vremea ( o știi și simți că a sosit momentul) ...dar trebuie să mergi mai departe. 
Te rogi pentru cei care ți-au făcut rău și continuă să îți facă rău,acolo e vorba de o stare patologică,cei care sunt bolnavi de ură au nevoie de toată compasiunea noastră și de ajutor de specialitate din partea psihiatrilor ( pentru psihologi e prea târziu,nu-i mai pot face bine)...te rogi pentru ei și mai ales ești recunoscător că nu ești ca ei și mai ales nu trebuie să le răspunzi la ură cu ură....la răzbunare cu răzbunare. 
Închide capitolul respectiv și mergi plin de speranța mai departe....zâmbește,iubește,privește cerul și bucură-te de viață,de familie și de tot ceea ce e frumos. 


Viață e frumoasă și prea scurtă !!!!

joi, 12 decembrie 2013

Despre oameni si OAMENI...,



 Unii vin în viața ta ca o binecuvântare,alții ca o lecție. 
 Și unii și ceilalți au aspirațiile lor și așteptări de la tine,important e să rămâi lucid și conectat la aici și acum. 
 E important să-i accepți și să te accepți. 
 Pot fi îmbătați de putere,e strict problema lor,nu te agita să le explici că puterea e un drog pentru care vor plăti scump și mai ales că beția puterii trece. 
 Fii tolerant și mai ales nu uita că ceea nu-ți place la ei sunt propriile tale defecte,urâciuni,te oglindesti în ei. 
 Zâmbește și mergi mai departe.....rămâi smerit ,iubește viața și viața îți va răspunde tot cu iubire. 

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Magda Isanos- Copilul meu, să nu mă cauţi!

Magda Isanos- Copilul meu, să nu mă cauţi!
Copilul meu, să nu mă cauţi. Toate
îţi vor vorbi de mine cu dreptate.
După ce n-am să mai fiu,
să nu spui: “Pentru mama-i târziu”.
Să ştii că am să râd în flori
şi c-am să-nconjur de multe ori
cu nourii şi cu ploaia ogrăzile
unde mi-am petrecut amiezile.
Dacă suferi, să mă chemi serile,
şi-am să vin lângă inima ta,
de-ar trebui să străbat zările
şi marea cu aripa mea.
Să nu te temi de faţa mea schimbată.
Să nu spui: “Mama n-a fost aşa niciodată!”
Ai să-mi cunoşti glasul poveştilor
în arborii din faţa fereştrilor.
Din multe semne-ai să-nţelegi că-s eu,
când am să vin lângă patul tău
şi-am să fac aerul răcoros,
scoborând toate stelele jos.
Ai să cunoşti că-i mama, după pace,
şi după felul în care totul tace -
durerea şi grija de mâine -
după mirosul de gutui şi pâine.

Ai să mă ştii şi-ai să zâmbeşti dormind.
Eu, când am să văd soarele răsărind,
de teamă să nu mă fac rouă şi să nu mor,
am să-mi iau îngerii şi-am să zbor.

luni, 18 noiembrie 2013

Sămânța,

Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.
Într-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:
- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.
Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta, o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.
Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni si nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant, cine stie?  Poate intr-o zi samanta va incolti.
Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea si poate cea mai jenanta experienta din viata lui si a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.
Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras si altii l-au compatimit sincer.
Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.
- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.
Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa : Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.
Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa.  Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,
- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.
Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?
Apoi seful a continuat:
-         Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte si toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.
 
Daca plantezi cinste, vei culege  incredere
Daca plantezi bunatate, vei culege  prieteni
Daca plantezi umilinta, vei culege  maretie
Daca plantezi perseverenta, vei culege  satisfactie
Daca plantezi respect, vei culege  perspectiva
Daca plantezi harnicie, vei culege  succes
Daca plantezi iertare, vei culege  impacare
Daca plantezi credinta in Isus, vei avea o recolta bogata.
Atentie: ce plantezi azi, vei culege  maine.

*** Am primit pe e-mail aceasta '' învățătură  '' !!!

joi, 7 noiembrie 2013

ROMANIA, Tara enervarilor permanente....,


Ţara asta,este ţara enervărilor permanente pentru că se lucrează numai cu neprofesionişti.
Avem metehnele balcanice:
puturoşenie,înşelătorie,nevoia maladiva de a primi sau de a da şpagă....iar spiritul latin ne îndeamnă la trădare,încalcarea cuvântului,....başca proverbiala fatalitate mioritică
Îi invidiem pe nemţi pentru nivelul lor de trai...dar nu muncim nici măcar un sfert din càt muncesc ei.
Poporu' alienat se vinde din 4 în 4 ani pe o galeata de plastic,o bricheta, un mic şi o bere,alegând de fiecare data conducători neiubitori de ţară !
Ne e frică de victorii,orbecaim prin întuneric şi pasam tot timpu' la adversar ca Dodel,Bourceanu sau Alex Chipciu aseara la Basel.!!!
Trist popor ,oribile obiceiuri !


 E una din postările de pe peretele profilului meu facebook...și cred cu convingere în ceea ce am scris !!!
 
  
 
 Să nu se înțeleagă că nu-mi iubesc țara / semenii...dar e prea mult.
 
 E frustrant să vezi cum ne irosim ca popor / nație / turmă sau ce-om mai fi,e trist să vezi cum marea masă a celor mulți îi călca în picioare pe cei câțiva cu bun simț,oameni cu caracter care își fac datoria la locurile lor și nu ies în față tocmai pentru că au creier....preferă să își vadă de joburile lor prost plătite...și să își înfrumusețeze viața,căutându-și refugiul în lectura unei cărți sau ascultând muzica preferata în liniștea căminelor lor !
 
 Scriu din experiența de viață și profesională,sunt fapte și întâmplări pe care le-am trăit '' pe viu '' și ceea ce e cel mai trist ....nu se văd ( sau cel puțin,eu , nu văd ) semne de însănătoșire ...trist...dar adevărat.
 
 Închei postarea cu unul din citatele pe care le-am citit în biroul unui mare OM,fost director de I.A.S în agriculutura dobrogeană,citat,care sună cam așa :


 '' Orice OM care conduce,care vrea să facă ceva,
 
 Are de înfruntat :
 
 Pe cei care vor să facă același lucru,
 
 Pe cei care vor să facă, contrariul,
 
 Dar...mai ales,...marea armată a celor mai exigenți,
 
 Care NU VOR SĂ FACĂ NIMIC '' !!!
 
 Ei,cum ți se pare cititorule...pare cam desprinsă și din viață ta de zi cu nu-i așa ???

luni, 4 noiembrie 2013

Cei mai importanti oameni cu care te vei intalni...pe lumea aceasta..,

 Unii vin în viața ta ca o lecție...ei te învață ceea ce trebuie să faci dar mai ales,ceea ce nu trebuie să faci.
 Rămân cu tine până când ți-ai învățat lecția,după care misiunea lor se încheie...depinde doar de receptivitatea ta ...doar de capacitatea ta de a înțelege...dacă ai învățat tot ceea ce trebuia să înveți de la ei.
 
 Ceilalți,apar și rămân în viața ta că o binecuvântare....îi simți permanent alături de tine...chiar dacă sunt plecați departe de tine peste mari și țări.
 
 Ei sunt cei care nu vor ezita niciodată să te ajute,să te îndrume....să se roage pentru tine....sunt îngerii tăi păzitori pe acest pământ...și nu  te părăsesc decât atunci când părăsesc această lume....părăsesc planul fizic...pentru că îi vei simți alături de tine și după ce misiunea lor s-a încheiat...vor continua să vegeheze asupra ta și te vor....ajuta să crești.....să urci în continuare.
 
 Nimic despre cei care își irosesc viața judecându-ne...urandu-ne.....sunt oameni care au sufletul invalid...incapabili să iubească...oamenii întunericului...se oglindesc în noi...defectele pe care ni le atribuie...sunt de fapt propriile lor defecte...pe care le proiectează asupra noastră.
 
 Ne urăsc...doar din simplul motiv că își doresc să fie ca noi...și nu reușesc...!
 
 Ce putem face?
 
  Să ne rugăm pentru ei....au atâta nevoie să-i pomenim în rugăciunile noastre !!!!!!!!!

joi, 31 octombrie 2013

Sa-ti fie bine cu tine...,sa ramai in prezent..''in acum ''..,


 
 Să-i zâmbești copilului tău dimineața când e morocănos și nu-i place ce hăinuțe are pregătite pentru grădiniță.
 
 Să fii tolerant cu colegul care îți aruncă la fiecare 10 minute câte o săgeată ( de fapt ''se ia singur la tinta''...pentru că ceea ce nu suportă la mine,sunt defectele lui,eu,sunt oglinda lui...se oglindește '' în mine ''...dar e greu de explicat asta :) ..)
 
 Să te bucuri dacă auzi o melodie veche...care îți mișcă sufletul.
 
 Să rămâi la fel de liniștit când ți se aduc laude ...adulatorii de azi...sunt contestatarii ( critici neînduplecați ) de mâine.
 
 Să fii recunoscător cu ceea ce ai...să te oprești preț de o clipă și să admiri covorul de frunze ruginii....chiar dacă afară e ceață.......să știi că soarele va ridica ceată mai devreme sau mai târziu.
 
 Să inspiri iubire și să expiri bunătate și să-ți zici în gând..:
 '' Viață,te iubesc,chiar dacă mă tăvălești și de multe ori mă epuizezi '' !!!!
 Să.............rămâi conștient de valoarea ta...și să-ți repeți ori de câte ori e nevoie:
 '' Sunt unic / unică...și special / specială ....și e suficient să constinentizez eu asta...'' !!!

joi, 10 octombrie 2013

Draga Doamne,




'' Dragă Doamne , 

Îți predăm ție durerile noastre, 
Oamenii pe care nu îi putem ierta,locurile de care ne ținem și cărora nu le putem da drumul, 
Întunericul din inimile noastre. 
Te rog,înlătura boala neiertării 
Din sufletele noastre , 
Amin ! '' 




- Marianna Williamson -

luni, 9 septembrie 2013

Merg mai departe...dar uneori,trecutul e mai rapid decat mine...,

Am mers....am facut ceea ce trebuia facut...am stat putin cu TATA (care nu-si aminteste decat foarte rar ca sunt...Sorinel ) ...apoi m-am intors....la mine acasa...cu fetele mele....la viata mea.
Vesel nu a fost....au ramas amintirile....o cruce la care mergi , aprinzi o lumanare ,te minti ca te aude cand ii vorbesti....treci si pe la celelalte morminte...fostii dascali,profesori...fostul preot al satului...te reculegi cateva minute,aprinzi o lumanare si mergi mai departe.
Nu te mai recunoaste nimeni....Sambata,o ''cucoana'' de la oras de la Rm.Sarat,a venit intrigata si a intrebat-o (eram in timpul slujbei,in Biserica) pe femeia care era langa mine:
'' Auzi fa A....cine-i asta ca nu-l cunosc.
E Sorin a lu' Sergentu'  ''...a plecat la fel de nelamurita...iar eu am ramas zambind ingaduitor....ce puteam face....nu mai am carti de vizita :)

Intalnirile mele cu Babenii sunt intotdeauna speciale....mi-e drag locul acela.....mi-s dragi oamenii....multi dintre ei m-au inspirat si m-au ambitionat sa merg mai departe,ma reintalnesc intotdeauna cu placere cu ei,cu oamenii si satul...multi dintre cei ramasi acolo,nu au fost atat de norocosi ca mine(pentru asta sunt recunoscator) dar intotdeauna se bucura sa ma revada.
Cu ce sentiment am plecat.....de acolo....ca indiferent cat de mare e durerea mea,lumea nu s-a oprit,nici nu trebuie si nici...nu se va opri in loc pentru durerea mea.

Am inteles ca trebuie sa merg mai departe oricat de sfasietor ,greu si dureros imi este si mai ales am inteles ca MAMA MEA,va fi tot timpul cu mine....am luat-o de acolo,am strans-o la piept si acum o port in sufletul meu...si ori de cate ori simt ca mi-e greu...cand dorul de ea ma pustieste...cobor in sufletul meu si acolo ma intalnesc cu ea...in rest....o vad in florile din gradinita din fata apartementului meu in fiecare dimineata...sau uneori o simt ca o adiere care imi mangaie chipul indurerat.

Ce sa va doresc........sa aveti o toamna minunata !!!

Trebuie sa merg mai departe.....dar uneori,trecutul e mai rapid decat mine ....ma ajunge din urma...si inca ma tulbura :)

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Fara Dumnezeu orice iubire moare....,







“Iubirea e fundamentul fiintei noastre”- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?
- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.
- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?
- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.
- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?
- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.
- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…
- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.
Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…
- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.
“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”
- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.
- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?
- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.
“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”
- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?
- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.
- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?
- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.
- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?
- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.
- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…
- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.
“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”
- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.
- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi.Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.
De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?
- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.
- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara.Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.
“Fericirea se munceste in fiecare zi”
- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…
- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.
- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?
- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.
Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata.
Multumesc tare mult,prietenei mele,ANGELA care mi-a trimis articolul pe E-mail !!!

vineri, 9 august 2013

Să nu te încăpățânezi să rămâi cramponat de un loc,un post,o funcție...,



 ....pentru că pierzi bucuria de trăi...trebuie să știi când să pleci...când să te retragi.
 Toți avem de făcut o călătorie...iar drumul este anevoios și niciodată drept....pe măsură ce înaintezi constați că el devine din ce în ce mai sinuos și mai abrupt....,că urcușul devine din ce în ce mai greu...constați că odată ajuns în vârf....e mult mai dificil să te menții acolo .
 E posibil că oamenii să uite ceea ce le-ai spus
 E posibil că oamenii să uite ceea ce ai făcut pentru ei
 Însă , nu vor uită niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.

Un mare adevăr,oamenii nu vor uita niciodată ceea ce ai sădit în sufletele lor.
 Am întâlnit în decursul scurtei mele vieți oameni minunați,providențiali chiar,pe unii i-am dezamagit pentru că au crezut altceva despre mine...dar,ghinionul lor ...aparențele înșeală...s-au declarat dezamăgiți pentru că nu am vrut să le fac jocurile,să particip la mizeriile lor,nu am vibrat la mizeriile lor,nu am făcut parte din nici o gașcă...și e foarte greu să supraviețuiești când nu vrei să faci parte din nici o gintă,trib,ceată....sau partid...vei fi primul sacrificat.
 Am constatat că merită să-mi asum riscul și am plătit scump aroganța de a rămâne japonez,sau neamț în Romanica SRL și mai ales în Dobrogea regiunea cumetriilor permanete unde trebuie să fii musai cu lale,teta sau măcar cu vreun mucan care a pus mână pe ciolan.
 În imbecilitatea mea,am continuat să merg pe drumul meu și nici acum în clipa asta nu am de gând să mă abat de la drumul meu...asta neînsemnând că sunt obtuz ...dimpotrivă....numai că țin cât de cât la independența mea....știu că e greu...dar îmi asum riscu'.....prefer să plătesc prețul care trebuie plătit decât să mi se reamintească în orice moment....''  vezi că noi te-am pus acolo  '' !!!! 


 În naivitatea mea,încă mai cred că pot reuși și atfel decât o fac,cei care alcatuiesc  marea majoritate. 

 A nu se înțelege că nu sunt omul care face compromisuri....să fim serioși...compromisurile sunt exact ca și programările la stomatolog,e rău când le faci...dar e și mai rău să nu le faci....dar depinde și de ceea ce presupune compromisul respectiv.
 
 Cred că poți trăi onest și să te bucuri de fiecare clipă și fără să te cramponezi de o funcție...de o situație favorabilă...și fără să exploatezi o oportunitate...mai ales când pentru asta trebuie să provoci suferință celor din jurul tău.
 
 Am înțeles că lumea în care trăiesc,este o mare oglindă în care îmi văd chipul...în care se oglindesc faptele mele.....dacă sunt amabil,bun și ajut,cei din jurul meu vor fi la fel...dimpotrivă dacă trimit gânduri rele,ură ,dacă pizmuiesc....ce voi primi înapoi....nu trebuie să uităm niciodată ... ''efectul de bumerang''....!!!
 
 ''Ajuta-mă ,Doamne,Dumnezeule,să mă bucur de comedia vieții,cu Tine și,aceasta să îmi amintească,că adevărată sănătate mintală există numai prin tine '' .!!! 

 
 Rămân conectat la lumea tristă,uneori gri_cenușie din jurul meu...dar în sufletul meu am grijă să-mi cultiv iubirea,frumosul și dragostea pentru ceea ce mă înconjoară șitot ceea ce este viu.
 
 Nu mi-aș schimba viața pe a nimănui...încerc să nu mă iau prea în serios nici pe mine nici viața ,....nici pe cei din jur...pentru că numai proștii se iau în serios și sunt veșnic pătrunși de importanța lor.
 
 Să iubiți și să fiți iubite /  iubiți !!!


marți, 6 august 2013

Toate se învață ....cu timpul...,

 Cu timpul înveți că viața e un dar minunat și că numai de tine depinde dacă știi să prețuiești ceea ce ai primit.
 Cu trecerea timpului înveți că ești mult mai fericit dăruind și dăruindu-te celor din jurul tău decât să aștepți să primești.
 Adevărata fericire nu constă în a acumula ,a aduna nestemate,mașini,proprietăți ci în a-i face fericiți pe cei din jurul tău.
 Dăruind,vei dobândi,cred că în Biblie scrie asta.
 Cu timpul vei înțelege că a te încăpățâna să rămâi ancorat în trecut nu îți este de folos,ba dimpotrivă poate fi cauza tuturor nefericilor tale.
 În final nimeni nu te va întreba ce mașină ai condus,unde ți-ai petrecut vacanțele....tot ceea ce va da greutate vieții tale,frumusețe...vor fi clipele petrecute alături de oamenii frumoși pe care i-ai întâlnit,ceea ce ai sădit în sufletele oamenilor cu care ai trăit și alături de care ai trăit și cel mai important...dacă Dumnezeu în Imensa-I bunătate te-a hărăzit cu dragostea de viață și de aproape.
 Vei constata că mersul la Biserică nu te va face mai credincios,că cititul nu te va face în mod obligatoriu mai deștept (da,îți va deschide noi orizonturi)....că încercând să ții cu forță pe cineva alături de tine nu vei face altceva decât să îndepărtezi persoană respectivă să o determini să fugă.
 Timpul,probabil că ajută la cicatrizarea rănilor și estompează durerea...dar ea rămâne...dar....cu timpul vei constata că poți încerca și numai cine încearcă reușește....vei vedea că poți păstra în sufletul tău persoanele dragi care au fost nevoite să te părăsească ,ființe iubite a căror plecare ți-a pustiit sufletul.
 Nu-i poți obliga sau determina pe cei din jurul tău să te iubească...dar trimițând iubire,vei constată că vei primi iubire.
 Dar pentru toate astea...e nevoie de...timp...toate se învață...cu timpul !

marți, 30 iulie 2013

Vara torida,vara minunata...,

 

Iulie,luna lu' cuptor isi traieste ultimele 48 de ore...urmeaza luna august cu temperaturi in crestere...plaja,....mare,soare...oameni frumosi,indragostiti....trafic nebun,vorba Mirelei,colega mea de birou...pare ca toata Romania se revarsa pe autostrada si pe marile bulevarde,catre Constanta...Romania s-a mutat la Constanta si imi place.
O vara cel putin minunata....Sega,prietenul meu si-a lansat la Targul de carte ''Carte la nisip'' de la Mangalia,vol.2 din trilogia ''NAMASTE''....am mers impreuna cu fetele mele sa-l sustinem si sa obtinem pretiosul autograf...a fost o seara de neuitat.
Scriitorul meu preferat Radu Paraschivescu a vorbit la superlativ despre cartea lui Sega....la sfarsit l-am intrebat daca nu vrea sa faca o poza impreuna cu mine,mi-a raspuns amabil si cu o modestie cum numai oamenii cu adevarat mari au...''da.desigur''...m-am bucurat sa ma aflu in preajma unor astfel de oameni.
 Week-end-ul trecut am ajuns la munte,am tinut neaparat sa o ducem pe Becky sa vada si ea muntele,am mers la Moeciu de Sus....am vizitat pentru prima oara Cheile Gradistei,un loc de vis...apoi am urcat inca 5 km in munte la Cheile Gradistei,Fundata Resort si ceea ce am vazut acolo m-a lasat pur si simplu fara cuvinte.
Romania ,inca mai are OAMENI,tara asta atat de greu incercata inca mai are potential....pare ca  nu e totul pierdut...mai exista un dram de speranta.
Ma bucur de vara,de soare,Andreea_Bianca,SuperScumpica mea draga e liceeana ...o privesc,cat e de frumoasa si mi se face rau cand ma gandesc cat de repede au trecut anii si ma intreb unde este ghemotocul care striga la mine si ma punea la punct cu un sec ''TU,sa taci,acum vorbesc eu '' :)
Becky din toamna merge la gradinita si deja stie ce si cum va fi,o privesc,cat e de hotarata sa cucereasca lumea si imi zic in gand...''uite si o Camelia in miniatura,numai ca asta stie ce vrea de la viata si nu permite nimanui sa-i spulbere visurile''.
Ma gandesc,ca s-ar fi bucurat sa le vada si Mama Mea...numai ca acest lucru nu mai e posibil,aici si acum...Mama Mea s-a mutat intr-o stea si ne vegheaza de acolo de sus....inca ma prabusesc....inca nu-mi vine sa cred ca nu mai e....ca a plecat .
Imi impun sa traiesc in prezent constient ca timpul se scurge.....odata trecuta clipa nu se mai intoarce...de aceea cred ca e important sa iubesti....sa speri...sa crezi si mai ales...SA IERTI !!!!

Sa aveti parte de o vara minunata !


duminică, 21 iulie 2013

Romania lui Andrei Plesu



România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu
sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în
mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu
Maiorescu, să producem forme,  pentru care ne lipseşte cu totul
fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e
că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum
este! Să dăm câteva exemple:

Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să  avem un coeficient
imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare
industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel
decât prin cantitatea de toxine pe care o emană.
 Ne otrăvim, aşadar,
fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.

O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte
proaste... 
E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai
tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria
onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te
omoară.


Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem
turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza
un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa
frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de
servicii  în general.
 Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar
umflăm  grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie
jumulit.

Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la
felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul
autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt
delabrate şi salariile sunt mici.

Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru,
dar nu prea mai avem agricultură
: mâncăm pâine turcească, fructe şi
legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată
lumea.

Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase,
cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane
trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.

Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă
grădinăritul limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării,
istoria ei,  monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri
romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de
ţărişoară e s-o delapidăm.

Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ
tot mai mare.

Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm,
suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă
ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără
credinţă.


Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la
un moment dat, în paradoxuri asemănătoare.  Inventarul lor pare
infinit.

În rezumat,  s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu
culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se
justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără
drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi = previzibil,
continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile
care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără...

De la Andrei Plesu citire :

      Nici în străinătate nu e  totul perfect. Nici vorbă. În  Franţa
disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decât în Germania;
portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici
se găsesc pretutindeni;
 surpriza restaurantului scump şi prost e mereu
posibilă; unele locuri sunt murdare; blocuri  dizgraţioase s-au
construit, mai ales în anii '60, peste tot; companiile aeriene
occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întârzieri, nu te
scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor.

     Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întâlni numeroase prilejuri
de indispoziţie.

     La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de
educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată
ornamentica "milenară" a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă.

    Nu e vorba de accidente, de "din când în când"-uri tolerabile,
inerente, compensate de un fundal general agreabil.

   Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente neplăcut. E
muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii
vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi
rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dârz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne
vedem de treabă.

   NATO  încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească.

    Degeaba. Apa trece, pietrele rămân, avem şapte vieţi în pieptul
de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se
adaptează. Se descurcă.

     Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea,
sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să
stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decât
caimacul de primă instanţă.

    În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici
accese de enervare tandră...

 Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu
gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere
perpetue, şoferii "profesionişti sau amatori" vor conduce bezmetic,
isteric, mitocăneşte.

     Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul
tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi
suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o
loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba
se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi
trivialitate. Laura Andre
șan e doar începutul. Oricine va putea
striga în piaţa publică orice despre oricine. "Relaţiile", pilele,
bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi,
politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la
găştile de partid şi la  conturile personale.

     Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni
campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de
incultură, de muzică proastă şi de fast-food.
 Prostia va avea bani,
iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi
băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor
băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi,
iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb,
icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi
de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e
conştiinţa.

      Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom
avansa trudnic printre răgete şi scuipături. 
Şi vom vota, o dată la
patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place.

 Cum vedeţi, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca să spun, că sunt apocaliptic.

      Totul a început când, întors la Bucureşti după o vacanţă
agitată pe alte meleaguri, am constatat două lucruri: mai întâi că e
mai cald  decât în restul Europei, mai cald decât la Mediterana şi
apoi că singura scară rulantă care urca de la autobuze la ghişeele de
control-pa
ș
apoarte nu  funcţionează. Am urcat gâfâind, cu mireasma
patriei în nări.

      Sunt prea pesimist? Să dea Dumnezeu. De-abia aştept să fiu contrazis.
                                          A.  Plesu



***** Multumesc prietenei mele Angela care mi-a trimis articolul pe e-mail !

joi, 18 iulie 2013

Să rămâi OM...,



Sunt un om şi îl iubesc pe Dumnezeu. Îmi port toate rănile, neajunsurile, moştenirile – şi genetice, şi morale, şi de educaţie. Monahismul dintotdeauna a fost văzut ca o bolniţă sufletească. Acesta este un loc în care vin oamenii cu slăbiciunile, greutăţile şi păcatele lor pentru a lupta împreună pentru mântuire. Este un loc al pocăinţei, nu al slavei. Canonul legat de călugărie spune că monahii nu trebuie să devină preoţi pentru că este un lucru de cinste. Din acest motiv, în mănăstirile vechi nu intrau mirenii ca să nu-i smintească pe monahi. Era şi este un loc al luptei.

Câte pot să-ţi vină în această luptă! Numai unul care se privează pe sine de libertăţi, de legăturile cu apropiaţii ştie prin ce trece. Este un zbucium care uneori se manifestă prin stări ce pot fi catalogate ca nebunii. Aceasta este lupta de purificare şi reordonare a simţămintelor şi a gândirii noastre strâmbate de lume.

Până la urmă, nu vreau să fiu un model, vreau ca Dumnezeu să-mi dea chip de pocăinţă. De scris cărţi a trebuit să scriu. M-a îndemnat toată lumea, începând de la vlădici. Nici n-aş putea să nu o fac, ştiind că Dumnezeu mi-a dat acest dar. Aş fi preferat să nu fie nevoie să ies în lumea asta, dar nu-i văd să o facă pe cei care sunt datori. Este foarte grav că monahii organizează lansări de carte şi nu o fac preoţii care au această datorie. Sunt obligaţi prin canon să fie învăţători.''

- Ieromonah Savatie Bastovoi -