marți, 29 decembrie 2015

Dragul meu drag , 2015 ,


 Tic-tac , tic-tac , mai avem puțin timp și vreau să-ți scriu câteva gânduri acum la ceas de despărțire . 
 Locul unde te-aș depozita ( pubela de gunoi din spatele blocului ) îl știi nu-ți mai repet. 
 Să te duci învârtindu-te nu-ți mai repet , dar parcă nu mă îndur să mă despart de tine privind înapoi cu mânie. 
      Ce vreau să-ți scriu : 
 Dacă în plan profesional nu mi-ai adus suprize ( aveam pielea tăbăcită , cunoșteam specimenele cu care trebuia să coabitez,colaborez,conviețuiesc ) și nici nu am avut așteptări de la tine , în plan personal mi-ai administrat primul șoc în luna aprilie când Tatăl Meu a plecat și credeam că ți-ai făcut mendrele , că o să mă păsuiești , o să-mi dai pace, dar m-am înșelat. 
  
 Rămâi anul în care existența mea a fost zdruncinată din temelii ! 
   Am coborât în Infern și am aflat ce gust are disperarea , am văzut chipurile îngrozite ale celor care se luptau cu boala , i-am privit pe cei care renunțase la luptă , capitulase , cum așteptau resemnați clipa în care urmau să plece ! 
   Am înțeles că nimic nu e mai prețios decât sănătatea , decât a fi sănătos , decât a avea sănătate ! 
     Am realizat pentru a nu știu câtă oară că Dumnezeu mă iubește și că nu am motive să mă mai tem atât timp cât EL ,  Dumnezeul Meu mă ține strâns în brațele sale  ! 
      Am văzut cum oamenii aflați în suferință se agățau de fiecare zi , de încă o zi și erau recunoscători că au mai apucat să vadă un nou răsărit și rușinat am realizat că nu știu să fiu recunoscător și să mă bucur cu ceea ce am deja , că nu știu cum să mă bucur pentru că sunt binecuvântat ! 
     Nu te mai rețin ! 
  
 Ce am învățat ? 
   Am învățat și cred că mi-am însușit lecția ACCEPTĂRII !!! 
  
       Am învățat că suntem efemeri și că nimeni și nimic  pe lumea asta nu ne aparține , că atașamentele sunt păcătoase , periculoase și că numai iubirea pentru DUMNEZEU e importantă ! 
       Am învățat să nu mă mai tem de boală și de finalitatea ei , moartea ! 
       Am învățat să mă bucur de fiecare clipă , să-i accept pe cei din jurul meu așa cum sunt și mai ales am învățat să nu mai am niciun fel de așteptări de la nimeni ! 
      Am învățat să iert și să uit și mai presus de tot și de toate am învățat să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt și nu e puțin !!! 
  
     De la 2016 nu am nicio așteptare  ! 
        Nu-mi doresc decât sănătate multă și bună pentru Camelia ,Rebecca,Andreea și firește , pentru mine ! 
        În rest scriu doar atât : 
  
                 Facă-se voia TA Doamne în tot ceea ce eu îmi doresc !!!!