luni, 23 aprilie 2012

Parintele Nicolae Steinhardt,despre trufia succesului si inchipuirea elevarii.

"Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin. 
  
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. 
  
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. 
  
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. 
  
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. 
  
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. 
  
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre. 
  
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... " 
                                                                       -   Nicolae Steinhardt  - 

vineri, 20 aprilie 2012

BABENII din Inima Mea,


Să ajungi de la Constanța în Băbeniul meu drag,nu e deloc complicat,îți trebui nervi și voință ,să conduci pe șoselele patriei cei 278 de km câți sunt din fața blocului meu până în fața casei părintești.
Sâmbătă dimineață,nu foarte de dimineață ne-am îmbarcat în Anemona-Yoko(mașina noastră) și am pornit la drum.
Mi-am luat rezervă de timp,pentru că pe Hârșova pe unde merg de obicei,drumul nu e nici foarte bun dar nici rău,mult mai bun decat pe segmentul Slobozia - Buzău,unde trebuie să te întrebuințezi serios ca să nu îți rupi bielele,bieletele,fuzetele....așa-I 

la noi,plătim taxe de drumuri,o parte din banii încasați pe carburanti...cică sunt și pentru fondu' de drumuri care drumuri??? mă intreb,eu ,retoric desigur.
Lung, scurt....drumul,l-am parcurs și am ajuns în sfârșit acasă.
Ploaia a cazut necontenit,am sperat ca se va opri cat am stat la Rm_Sarat,la Silvia,nepoata-mea...dar nici o sansa.
Asa ca vrand, nevrand,ne-am urcat din nou in masina si am plecat....am urcat si pe ulita satului pana la casa parinteasca,drumul e pietruit,nu mai are nimic din noroiul cu care m-am luptat in copilaria si adolescenta mea,se circula frumos,civilizat chiar,......mai greu e cand ploua torential ,atunci de sus, din zona padurii,izvoarele duc piatra si se formeaza mici transee pe mijlocul drumului.
Intoarcerea acasa,redeschide rani care dor,in cele mai multe cazuri....nu la fel s-a intamplat si de data aceasta.
Revederea cu parintii,e intotdeauna emotionanta,mama,incearca sa nu se exteriorizeze,dar e coplesita de emotie,tata,se bucura,dar cum am mai scris,nu-i place sa ne pupam,are intotdeauna grija sa ne reaminteasca acest lucru si noi ne conformam.

Satul este situat intre dealuri si e inconjurat de paduri,aerul e curat si proaspat,aer de munte,de pe prispa casei parintesti,vad in zare dealurile pline de paduri ale localitatii Oratia,raul Rm-Sarat,cel care izvoreste tocmai de undeva din Muntii Vrancei,Varful Furu Mare,in trecerea lui grabita spre intalnirea cu Buzaul,traverseaza si Babenii,e locul unde mergeam vara sa ne scaldam...la garla cum spuneam noi....nu stiu daca copii de azi mai merg la scaldat,la garla...probabil  multi dintre ei vin la Marea Neagra...un vis irealizabil in copilaria mea.
Oamenii,sunt calzi si primitori,copiii excesiv de politicosi dupa parerea mea si se comporta firesc,ca si cum te-ar cunoaste de cand lumea....daca ai masina parcata in fata casei lu' tanti Voica,e clar esti baiatu' ei  de la Constanta,venit acasa de sarbatori.
A continuat sa ploua,eram convinsi ca nu o sa mai ajungem la Inviere,sa luam Lumina Sfanta...dar intr-un final ploaia a incetat si am plecat catre Biserica satului,care s-a dovedit a fi neincapatoare,plina de copiii si tinerii satului,dar si de fostii copii ai satului,care ,ca si mine venise la parinti de Sarbatorile Pascale.
Dupa multi,foarte multi ani mi-am revazut prietenii din adolescenta,am trecut pe la parintii lor pe unde nu mai trecusem de peste 10 ani....si totul a decurs firesc,ca si cum ne-am fi  despartit ieri,semn ca prieteniile adevarate,trec in cele din urma cu brio,proba dura de rezistenta..... a timpului.
Si sincer,nici nu cred ca poate fi altfel,oamenii care fac sau au facut parte din viata mea si care si-au pus amprenta asupra a ceea ce sunt azi,au ramas acolo undeva intr-un ungher al sufletului meu,oameni pe care ii credeam uitati definitiv,am realizat ca in toti acesti ani,i-am purtat cu mine,in inima mea,numai ca a trebuit sa treaca o buna bucata de vremea sa realizez cu ocazia primei reintalniri ca de fapt intre noi nu s-a schimbat nimic,ca ceea ce ne-a legat atatia ani printr-o prietenie frumoasa,nu poate fi sters atat de usor.

Stiti ce se spune:
''E posibil ca oamenii sa uite ceea ce le-ai spus,

E posibil ca oamenii sa uite ceea ce ai facut pentru ei
Insa nu vor uita niciodata,felul in care i-ai facut sa se simta''
Minivacanta de Pasti a fost revelatoare pentru mine,am reusit sa ma vindec de angoasele trecutului,am facut pace cu mine si cu cei din jur,am reusit in sfarsit sa ma reintalnesc cu copilul si adolescentul care am fost si pe care nu reuseam niciodata ''sa-l gasesc acasa''....ori de cate ori mergeam si il cautam prin curte,prin fosta mea camera....dar mai ales, am inteles un lucru;
Ca oriunde ma voi afla ,voi purta cu mine,in sufletul meu,chipurile dragi ale mamei, ale tatalui ,surorilor si nepoatelor  mele si ca indiferent daca voi mai cadea uneori....voi avea intotdeauna unde sa ma intorc pentru a-mi reface energia si a-mi  pregati din nou urcusul.... inaltarea,pentru ca nu-i asa...''cine nu cade,nu se poate inalta''.......pentru ca intotdeauna de acolo voi reusi ori de cate ori viata ma va pune la incercare, si numai de acolo  voi reusi sa  redevin cel care sunt .

Indiferent pe unde  imi va purta pasii viata,Babeniul va ocupa un loc special in inima mea,pentru ca acolo am vazut lumina zilei,acolo am facut primii pasi,acolo am invatat primele lucruri,tot acolo bunicul si mai apoi unchiul meu,m-au dus in Biserica satului,unde citeam la strana,inca de copil,acolo l-am intalnit pe Dumnezeu si in Biserica aceea,ori de cate ori merg,ma simt aproape de Dumnezeul Meu...... si tot  de acolo am pornit sa cuceresc lumea asta, plin de ambitii si bune intentii...dar,incaltat intr-o pereche de adidasi si cu o pereche de blugi '' POP 86 '' (ce amintiri...dar cine nu are amintiri,nici macar nu realizeaza cat e de sarac:) )  nu stiu daca am reusit sa cuceresc lumea asta,care se lasa atat de greu cucerita,dar macar  am incercat si incerc  de fiecare data cand am ceva  de realizat sa nu-i fac de ras pe cei dintre care am plecat si mai ales sa nu-i dezamgesc niciodata pe mama si tata,parintii mei peste care viata a trecut si trece ,cu bune si rele,atat de repede,.....mult prea repede !!!

luni, 9 aprilie 2012

Saptamana Mare sau a Patimilor

Pentru noi crestinii,saptamana aceasta are o semnificatie cu totul si cu totul aparte.
 A debutat azi,prima zi a saptamanii si se va incheia sambata seara cand vom asista la miracolul Invierii....pana atunci urmeaza cea mai trista si plina de suferinte saptamana.
 Este o saptamana in care mai mult ca oricand trebuie sa privim in interiorul nostru si indiferent de ceea ce vom gasi in urma introspectiei,sa incercam sa facem curatenie in sufletul nostru,in jurul nostru. 
Nu cred in indemnul,de Sfintele Pasti si de Craciun,sa incercam sa fim mai buni,NU,NU,NU.....daca e vorba de toleranta si iubirea de aproape,ar trebui sa facem din fiecare zi a existentei noastre,Paste sau Craciun. 
Trebuie sa invatam din ceea cea am gresit,sa incercam sa nu mai repetam greselile trecutului....sa ne impacam cu trecutul,sa facem pace cu cei din jur si cu noi insine. Indiferent de ce s-ar fi intamplat in trecutul meu,sau de ceea ce mi s-a intamplat ieri,trebuie sa-i iert pe cei din jurul meu si mai ales trebuie sa ma iert pe mine. 
Putini inteleg ca ceea trimit ,are legatura cu ceea ce primesc....oricat de grea ar fi existenta noastra de zi cu zi,nu cred ca e inteligent sa ne mai incarcam sufletul si cu rautatile celor din jur.
 Personal,mi-am propus sa fiu cat mai linistit,mai tolerant si sa evit cu eleganta rautatile celor din jur...chiar si atunci cand micile rautati sau marile absurditati vin de la cei foarte apropiati,nu fac altceva decat sa ma rog pentru ei,pentru linistea lor.....pentru a iluminarea mintilor intunecate.
 La cata suferinta a indurat Mantuitorul Nostru Isus Hristos,pentru ca noi sa fim iertati si sa vietuim pe acest pamant,nici un sacrificiu nu cred ca este prea mare.
 Este o saptamana in care trebuie sa realizam adevarata dimensiune a sacrficiului pe care l-a facut Isus si mai ales,dovada de dragostea suprema pe care Dumnezeu in imensa-i bunatatea ne-a aratat-o,atunci cand a acceptat sa-si sacrifice fiul iubit pentru ca noi,muritorii pacatosi sa cunoastem mantuirea.
 E o saptamana la sfarsitul carei vom primi lumina si ne vom bucura de izbanda vietii asupra mortii,ne vom bucura de triumful luminii asupra intunericului. 
Va doresc,sa aveti puterea de a ierta,de a oferi compasiune,de a alege lumina in detrimentul intunericului,iubirea in locul urii,compasiunea si iertarea in detrimentul urii si a razbunarii. 
Sa aveti parte de o saptamana usoara ,traita in compasiune si grija fata de aproape, in meditatie,iertare si iubire.