Scoica mica,sau fata de la Mare !

Eram încă la sat , la o șuetă cu vecinul meu trecut de 70 de ani pe care l-am întrebat dacă regretă ceva din ceea ce trăise până atunci;

 Mi-a răspuns nostalgic;

Dorine,nu regret nimic....poate doar că nu mi-am trăit fiecare zi la maxim!

 Altă dată l-am întrebat dacă nu și-ar fi dorit să fie un om bogat.

 Mi-a oferit același răspuns plin de înțelepciune...Dorine,eu sunt un om foarte bogat pentru că am foarte multe amintiri !!!!

 De aceea am divagat și eu...de la subiect....încep să mă simt din ce în ce mai bogat pentru că de-a lungul vieții mele de până acum am acumulat amintiri frumoase , pe cele urâte le-am aruncat de mult peste bord.

 Să mă reîntorc în timp;

 Dacă închid ochii,pot vedea cu claritate ceea ce e acum doar o amintire.

 Parcă o văd când a venit prima oară la noi în camera de cămin ,(eram în anul II de facultate și ea era ''boboacă ‘’ în anul I la Horticultură ) însoțită de Ramona,colegă ei de grupă.

 Ceea ce te frapa la început când o priveai erau ochii ei mari și rotunzi(aceiași ochi,pe care i-a moștenit și Rebecca)și zâmbetul pe care îl afișa permanent , râdea de fiecare data la poantele pe care le făceam eu sau Walter,colegul meu de camera , dar nu vorbea deloc ,absolut deloc , lucru îngrijorător pentru o fată / femeie.

 Au trecut atât de repede anii , fata cu ochii mari a devenit după  4 ani de relație,jumătatea mea,apoi mama fetelor mele,iar în septembrie , se împlinesc 17 ani de căsnicie și 19 ani de când suntem împreună , o viațăde om.

 Locuia în căminul facultății de horticultură împreună cu alte doua  constănțence de-ale ei,una dintre ele îi era chiar vecină , locuia chiar pe aceiași scară cu ea,se știau din copilărie.

 Colegii le numeau simplu scoicile,dat fiind că celelalte erau cu un an mai mari,ele erau scoica mare (Corina) și scoica mijlocie (Manuela) , Camelia mea era scoica mică.

 Anul în care am intrat eu la facultatea a făcut ca la noi în an să fie cele mai frumoase fete,anul în care a intrat ea raportul de forțe s-a schimbat în favoarea horticulturii,erau într-adevăr o mulțime de fete frumoase,care mai de care mai aranjate și de condiție așa-zis superioară.

 Câteva dintre ele printre care și Camelia mea,impresionau prin simplitate și modestie și mai ales prin ceea ce aveau în cap ,adică ,creier.

 Îmi amintesc și acum ca  la laboratoarele de Biochimie,profesoara,altfel foarte exigentă o privea admirativ când rezolva la tablă problemele cu formule care încăpeau pe un cearceaf , sunt întâmplări pe care le-am auzit povestite de la colegii ei,Camelia mea,e modestă,nu-i place niciodată să fie lăudată în față...și e ușor introvertită....cine nu o cunoaște...o consideră chiar că e cu ''nasu' pe sus''.

 Cred că ceea ce ne-a apropriat printre altele a fost și faptul că nu făceam parte din grupul ''elitelor,pentru care a avea bani,tzoale și a epata... însemna totu' '' !!!!

 Aceia ,erau bazații , invidiați de foarte mulți dintre colegii noștri,mai puțin de mine,întotdeauna,i-am privit cu înțelegere ,oricât de mulți bani ar fi avut , dacă îi lasă-i  fără ''malaiu' trimis de mami  de acasă mureau încet , sigur,nu se  descurcau , pentru ei  foarte important  era ceea ce hotărau cei care-i  sponsorizau,ori  pe mine asta  mă scotea din minți pur  simplu.

 Ne-am împrietenit.....ne-am iubit ,  ne  iubim....am trăit  clipele minunate ale studenției.....am suferit la eșecurile fiecăruia dintre noi....ne-am unit destinele in fata   Domnului.....am început totul de la zero absolut fără ca nimeni să ne ofere măcar o papiotă de ață sau un chibrit , ‘’două nevoi ‘’ pornite în viață să înfrunte furtunile.

 Și nu au fost puține, furtunile , au fost anii de început,când toți ''familistii cu căsnicii ratate,familistele cu ochii învinețiți de  ‘’dragostea domestică'' ne ofereau ''tablete de stil de viață'',ani în care fiecare se considera îndreptățit să te judece și să hotărască pentru tine , fără a te ajuta cu nimic în schimb , ani grei , dar peste care am trecut , cu lacrimi,cu amărăciune și desnadejde.

 Am tremurat la gândul că nu vom putea avea copiii nostril , îmi amintesc și acum ce îmi spunea gazda de la Credința,Mama Mărioara(o femeie cu un suflet bun ca pâinea caldă,pe care am considerat-o și o consider ca fiind a doua mea MAMĂ)....''Domnu inginer,dumneata ești topit după copii și faptu' că ți-i dorești cu atâta disperare ,e posibil să determine toate problemele pe care le are Doamna,dumneata te joci și iubești toți copii ăștia din sat,de ce nu ești și dumneata mai rezervat un pic''....mă amuza teribil ceea ce îmi spunea,copiii dacă îi iubești , îi iubești pe toți la fel ,indiferent dacă e Ștefănel,baiatu' îngrijitorului de la Credința,sau Irinuca lu' Moni și a lu Iri' !!!

 Un copil,e un copil.....și de aceea trebuie iubit necondiționat.

 Am trăit alături de Camelia mea,bucuria venirii pe lume,în martie 1999,a SuperScumpicii noastre dragi și minunate,ANDREEA-BIANCA,apoi în mai 2011 a minunii mici , REBECCA-IOANA,copii care ne-au umplut sufletele de bucurie și ne-au făcut și ne fac viața minunată.

 Am trăit bucurii care nu pot fi descrise în cuvinte și drame care ne-au făcut sufletul franjuri , am căzut , ne-am ridicat,ne-am scuturat de suferința...și am mers mai departe.

 Ceea ce a oferit durabilitate relației noastre a fost faptul,că nu am făcut decât ceea ce am crezut și am simțit noi că e bine pentru noi , am trecut peste ''sfaturile pretioase'' venite de la cei din jur , am trecut peste amărăciunea provocată de mizeriile celor pe care îi credeam apropiați , dar care nu ne-au fost alături decât atunci când ne era bine și când aveam ce să le oferim,asta este una dintre erorile majore pe care le-am comis , am avut senzația că dacă împart cu ei binele,mă vor sprijini moral atunci când o să-mi fie greu , dar viața mi-a demonstrat ca  ''nimeni nu-l iubește pe cel invins'' si  atunci am lăsat timpul   care a rezolvat totul.

 Azi nu stiu daca mă pot lauda  cu foarte  multi prieteni,probabil  am câțiva dar buni.....celorlalți nu le doresc decât  le fie bine...  nimic  mult...nu au însemnat nimic pentru ...nici măcar nu îmi îmbogățesc  prin amintirea lor.

  Pe 10 IUNIE ,scoica mica ,mai adauga o perla in siragul pe care-l poarta la gat, fiind scoica nu poate produce decat perle

 Ei  dedic  postare,nu o sa-I spun ca o iubesc,pentru ca  știe , simte   fiecare zi (chiar si  când sunt  extrem de pisălog, tot din prea multa  dragoste cred ca o fac  :) !!!!

 O  scriu doar de ce sunt recunoscător pentru ca   face  din parte din viata mea de aprope 2 decenii:

-  sunt recunoscător pentru ca  ești  mama fetelor  mele minunate,REBECCA-IOANA si  ANDREEA-BIANCA, pentru ca   mi- oferit 2 nestemate cu care ar fi madru orice tătic de pe mapamond.

- te iubesc,pentru  ești calma si   răbdătoare,pentru ca in toți acești ani m-ai  suportat cu toate bunele si  relele mele, ce sa-I faci , nimeni nu e perfect.

 _îți  sunt recunoscator pentru  ca ai  adus echilibru in viata mea si in    familia noastră, pentru ca   ești un foarte bun coechipier in aceasta aventura  numita viata !

 -îți mulțumesc pentru  îmi faci viata mai frumoasa si pentru   ca  întotdeauna știi  faci alegerile cele mai bune pentru noi,pentru familia noastră,fără a crea   vreo clipa  impresia ca sunt   alegerile tale asta e  dintre  tale calități de necontestat, ai grija sa  sugerezi cu diplomație  nu-mi impui e mare  lucru la o femeie  stăpânească arta  de a sugera   subtil ceea ce trebuie făcut fără  a rani  ''masculul alfa, orgoliul propriu'' !!!

Te  iubesc pentru un miliard de alte motive si stiu ca     alături de tine  îmi voi petrece tot restul vieții , ca alături de tine mi-ar plăcea sa îmbătrânesc  si sa  ne  jucam impreuna cu nepoții !!!!!!!!!!

 LA  MULTI ANI,CAMELIA !