Powered By Blogger

luni, 9 septembrie 2013

Merg mai departe...dar uneori,trecutul e mai rapid decat mine...,

Am mers....am facut ceea ce trebuia facut...am stat putin cu TATA (care nu-si aminteste decat foarte rar ca sunt...Sorinel ) ...apoi m-am intors....la mine acasa...cu fetele mele....la viata mea.
Vesel nu a fost....au ramas amintirile....o cruce la care mergi , aprinzi o lumanare ,te minti ca te aude cand ii vorbesti....treci si pe la celelalte morminte...fostii dascali,profesori...fostul preot al satului...te reculegi cateva minute,aprinzi o lumanare si mergi mai departe.
Nu te mai recunoaste nimeni....Sambata,o ''cucoana'' de la oras de la Rm.Sarat,a venit intrigata si a intrebat-o (eram in timpul slujbei,in Biserica) pe femeia care era langa mine:
'' Auzi fa A....cine-i asta ca nu-l cunosc.
E Sorin a lu' Sergentu'  ''...a plecat la fel de nelamurita...iar eu am ramas zambind ingaduitor....ce puteam face....nu mai am carti de vizita :)

Intalnirile mele cu Babenii sunt intotdeauna speciale....mi-e drag locul acela.....mi-s dragi oamenii....multi dintre ei m-au inspirat si m-au ambitionat sa merg mai departe,ma reintalnesc intotdeauna cu placere cu ei,cu oamenii si satul...multi dintre cei ramasi acolo,nu au fost atat de norocosi ca mine(pentru asta sunt recunoscator) dar intotdeauna se bucura sa ma revada.
Cu ce sentiment am plecat.....de acolo....ca indiferent cat de mare e durerea mea,lumea nu s-a oprit,nici nu trebuie si nici...nu se va opri in loc pentru durerea mea.

Am inteles ca trebuie sa merg mai departe oricat de sfasietor ,greu si dureros imi este si mai ales am inteles ca MAMA MEA,va fi tot timpul cu mine....am luat-o de acolo,am strans-o la piept si acum o port in sufletul meu...si ori de cate ori simt ca mi-e greu...cand dorul de ea ma pustieste...cobor in sufletul meu si acolo ma intalnesc cu ea...in rest....o vad in florile din gradinita din fata apartementului meu in fiecare dimineata...sau uneori o simt ca o adiere care imi mangaie chipul indurerat.

Ce sa va doresc........sa aveti o toamna minunata !!!

Trebuie sa merg mai departe.....dar uneori,trecutul e mai rapid decat mine ....ma ajunge din urma...si inca ma tulbura :)

2 comentarii:

  1. Cand ne nastem, nu stim ce ne asteapta. Dupa ce ne-am nascut, uitam ca suntem datori cu o moarte. Cand cei din jur incep alta calatorie, trecand pragul mortii, incet, ii uitam pentru ca viata ne traieste pe noi, iar noi uitam sa traim. De ce este asa? Pentru ca am fost programati sa fim mediocri. Cei ce au trecut pragul mortii, mor definitiv cand i-am uitat. Atat timp cat nu ii uitam, cat ii avem in suflet ei vor trai pentru totdeauna. :) Tata a murit cand aveam 17 ani si traieste si acum. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acelasi lucru ''se intampla'' si cu MAMA MEA....am scris...'' va fi tot timpul cu mine....am luat-o de acolo,am strans-o la piept si acum o port in sufletul meu...'' :)

    RăspundețiȘtergere