vineri, 20 aprilie 2012

BABENII din Inima Mea,


Să ajungi de la Constanța în Băbeniul meu drag,nu e deloc complicat,îți trebui nervi și voință ,să conduci pe șoselele patriei cei 278 de km câți sunt din fața blocului meu până în fața casei părintești.
Sâmbătă dimineață,nu foarte de dimineață ne-am îmbarcat în Anemona-Yoko(mașina noastră) și am pornit la drum.
Mi-am luat rezervă de timp,pentru că pe Hârșova pe unde merg de obicei,drumul nu e nici foarte bun dar nici rău,mult mai bun decat pe segmentul Slobozia - Buzău,unde trebuie să te întrebuințezi serios ca să nu îți rupi bielele,bieletele,fuzetele....așa-I 

la noi,plătim taxe de drumuri,o parte din banii încasați pe carburanti...cică sunt și pentru fondu' de drumuri care drumuri??? mă intreb,eu ,retoric desigur.
Lung, scurt....drumul,l-am parcurs și am ajuns în sfârșit acasă.
Ploaia a cazut necontenit,am sperat ca se va opri cat am stat la Rm_Sarat,la Silvia,nepoata-mea...dar nici o sansa.
Asa ca vrand, nevrand,ne-am urcat din nou in masina si am plecat....am urcat si pe ulita satului pana la casa parinteasca,drumul e pietruit,nu mai are nimic din noroiul cu care m-am luptat in copilaria si adolescenta mea,se circula frumos,civilizat chiar,......mai greu e cand ploua torential ,atunci de sus, din zona padurii,izvoarele duc piatra si se formeaza mici transee pe mijlocul drumului.
Intoarcerea acasa,redeschide rani care dor,in cele mai multe cazuri....nu la fel s-a intamplat si de data aceasta.
Revederea cu parintii,e intotdeauna emotionanta,mama,incearca sa nu se exteriorizeze,dar e coplesita de emotie,tata,se bucura,dar cum am mai scris,nu-i place sa ne pupam,are intotdeauna grija sa ne reaminteasca acest lucru si noi ne conformam.

Satul este situat intre dealuri si e inconjurat de paduri,aerul e curat si proaspat,aer de munte,de pe prispa casei parintesti,vad in zare dealurile pline de paduri ale localitatii Oratia,raul Rm-Sarat,cel care izvoreste tocmai de undeva din Muntii Vrancei,Varful Furu Mare,in trecerea lui grabita spre intalnirea cu Buzaul,traverseaza si Babenii,e locul unde mergeam vara sa ne scaldam...la garla cum spuneam noi....nu stiu daca copii de azi mai merg la scaldat,la garla...probabil  multi dintre ei vin la Marea Neagra...un vis irealizabil in copilaria mea.
Oamenii,sunt calzi si primitori,copiii excesiv de politicosi dupa parerea mea si se comporta firesc,ca si cum te-ar cunoaste de cand lumea....daca ai masina parcata in fata casei lu' tanti Voica,e clar esti baiatu' ei  de la Constanta,venit acasa de sarbatori.
A continuat sa ploua,eram convinsi ca nu o sa mai ajungem la Inviere,sa luam Lumina Sfanta...dar intr-un final ploaia a incetat si am plecat catre Biserica satului,care s-a dovedit a fi neincapatoare,plina de copiii si tinerii satului,dar si de fostii copii ai satului,care ,ca si mine venise la parinti de Sarbatorile Pascale.
Dupa multi,foarte multi ani mi-am revazut prietenii din adolescenta,am trecut pe la parintii lor pe unde nu mai trecusem de peste 10 ani....si totul a decurs firesc,ca si cum ne-am fi  despartit ieri,semn ca prieteniile adevarate,trec in cele din urma cu brio,proba dura de rezistenta..... a timpului.
Si sincer,nici nu cred ca poate fi altfel,oamenii care fac sau au facut parte din viata mea si care si-au pus amprenta asupra a ceea ce sunt azi,au ramas acolo undeva intr-un ungher al sufletului meu,oameni pe care ii credeam uitati definitiv,am realizat ca in toti acesti ani,i-am purtat cu mine,in inima mea,numai ca a trebuit sa treaca o buna bucata de vremea sa realizez cu ocazia primei reintalniri ca de fapt intre noi nu s-a schimbat nimic,ca ceea ce ne-a legat atatia ani printr-o prietenie frumoasa,nu poate fi sters atat de usor.

Stiti ce se spune:
''E posibil ca oamenii sa uite ceea ce le-ai spus,

E posibil ca oamenii sa uite ceea ce ai facut pentru ei
Insa nu vor uita niciodata,felul in care i-ai facut sa se simta''
Minivacanta de Pasti a fost revelatoare pentru mine,am reusit sa ma vindec de angoasele trecutului,am facut pace cu mine si cu cei din jur,am reusit in sfarsit sa ma reintalnesc cu copilul si adolescentul care am fost si pe care nu reuseam niciodata ''sa-l gasesc acasa''....ori de cate ori mergeam si il cautam prin curte,prin fosta mea camera....dar mai ales, am inteles un lucru;
Ca oriunde ma voi afla ,voi purta cu mine,in sufletul meu,chipurile dragi ale mamei, ale tatalui ,surorilor si nepoatelor  mele si ca indiferent daca voi mai cadea uneori....voi avea intotdeauna unde sa ma intorc pentru a-mi reface energia si a-mi  pregati din nou urcusul.... inaltarea,pentru ca nu-i asa...''cine nu cade,nu se poate inalta''.......pentru ca intotdeauna de acolo voi reusi ori de cate ori viata ma va pune la incercare, si numai de acolo  voi reusi sa  redevin cel care sunt .

Indiferent pe unde  imi va purta pasii viata,Babeniul va ocupa un loc special in inima mea,pentru ca acolo am vazut lumina zilei,acolo am facut primii pasi,acolo am invatat primele lucruri,tot acolo bunicul si mai apoi unchiul meu,m-au dus in Biserica satului,unde citeam la strana,inca de copil,acolo l-am intalnit pe Dumnezeu si in Biserica aceea,ori de cate ori merg,ma simt aproape de Dumnezeul Meu...... si tot  de acolo am pornit sa cuceresc lumea asta, plin de ambitii si bune intentii...dar,incaltat intr-o pereche de adidasi si cu o pereche de blugi '' POP 86 '' (ce amintiri...dar cine nu are amintiri,nici macar nu realizeaza cat e de sarac:) )  nu stiu daca am reusit sa cuceresc lumea asta,care se lasa atat de greu cucerita,dar macar  am incercat si incerc  de fiecare data cand am ceva  de realizat sa nu-i fac de ras pe cei dintre care am plecat si mai ales sa nu-i dezamgesc niciodata pe mama si tata,parintii mei peste care viata a trecut si trece ,cu bune si rele,atat de repede,.....mult prea repede !!!

2 comentarii:

  1. '' nu stiu daca am reusit sa cuceresc lumea asta,care se lasa atat de greu cucerita,dar macar am incercat...''

    nu vei sti asta niciodata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand voi reusi sa cuceresc lumea,care se lasa atat de greu cucerita,iti voi scrie,sau vei citi tot aici pe blogul meu,cat de minunat e gustul reusitei....dar,cred eu,mai important decat cucerirea Evrestului si atingerea varfului...e escalada in sine.
      Nu crezi,acelasi lucru?
      Multumesc frumos pentru comentariu...mi se pare inspirat titlul sub care ai comentat...si al blogului tau.

      Ștergere