vineri, 4 aprilie 2014

De ce calci pe amintiri...?

 Au zburat zilele,lunile,anul....parcă a fost ca ieri.....,te minți că e totuși un vis urât care va lua sfârșit la sosirea dimineții....apoi trăiești stări...sentimente amestecate....ești revoltat....uneori pari a te resemna ...după care amintirile izbucnesc violent si te sufoca pur si simplu....te frangi sub povara lor....incerci sa fii puternic si sa mergi mai departe dar asta presupune....sa calci ..pe amintiri !!!!

 Îți reproșezi că nu ai făcut ceea ce trebuia...după care îți amintești cum una dintre prietene ți-a vorbit despre atașamente...despre cât sunt de păcătoase...despre stringuri ...legăturile dintre tine și cea plecată și despre faptul că până nu renunți să te mai gândești...la ea...nu se poate elibera..nu se poate înălța...e undeva între cele două lumi. 

 Musai...după pierderea cuiva drag....urmează o perioadă tulbure....nebuloasă în plan profesional...cred că vine la ''promotia destinului''....te încearcă.....te retragi în muncă în speranța că se va așterne măcar pentru câteva clipe uitarea...lucrezi ca un nebun....dar realizezi că iar ''ai luat-o razna'' !!!! 

 Suntem efemeri....ne irosim viața ...ne lăsăm împovărați de griji și suntem scalvii lui '' a avea , a acumula....a deveni '' indiferent cât de mare e prețul pe care trebuie să-l plătim. 

 Nu mai avem timp pentru nimic din ceea ce e '' lumesc''....chiar și când ne rugăm o facem ca și cum am debifa ceva în aplicație...sau ca și cum am ''da o aprobare la o cerere de transfer permanent în sistem''....copiii noștri cresc....noi îmbătrânim și realizăm că ne-am irosit viata... în zadar ! 

 Ne este greu să uităm ,să iertăm și să renunțăm la lucrurile de care suntem atașați....și când realizăm că viața a trecut pe lângă noi și că ea,VIAȚA este cea ne-a trăit pe noi regretăm... dar e prea târziu. 

 Am încercat în zadar să-l găsesc pe ulița copilăriei sau în curtea casei părintești pe Sorinel,copilul care am fost.....l-am strigat ...dar nu mi-a raspuns si nici nu  mi s-a arătat.....am mers și am încercat să vorbesc în fața unei cruci pe care scrie VOICA,așa o chema pe MAMA MEA....dar mă tem că nu m-a auzit....să-i spun că îmi pare rău....dar...era deja.... prea târziu....mult prea tarziu !!! 

 Cel mai cumplit mi se pare însă că nu mă mai pot întoarce ....nu mă mai regăsesc....am pierdut motivația de a mă reîntoarce la sat,la copilarie...la iarba verde de acasa...la ulita copilariei.. ,acum când TATĂL MEU are cea mai mare nevoie de mine....și chiar daca nu dau doi bani pe gurile spurcate ale satului care sunt prea ocupate să trăiască viața altora și să-i judece pe alții...nu mă mai pot întoarce acolo unde altădată era acasă...și doare !!!! 

 Amânăm de fiecare dată să ne bucurăm de lucrurile simple....să admirăm seninul cerului...să trăim..și de ce nu ....să fim fericiți ! 
 Oamenii au nevoie de puțin pentru a fi fericiți....dar se tem să se gândească la fericire. 
 .................................................................................................................................................................. 
 A trecut un an mamă de când ai plecat și ai lăsat în sufletul meu un gol imens...te port în inima mea în partea care încă nu a înghețat....BĂBENII pentru moment au ramas acolo și trebuie să găsesc în interiorul meu resursele pentru a mă întoarce....la TATA......la iarba verde de acasă...la grădina care era plină de toate florile din lume când tu erai !!!!! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu