sâmbătă, 2 aprilie 2016

Primul an fara TATAL MEU ,




Pe 03 aprilie 2015 a plecat și TATĂL MEU ! 
 A rezistat doi ani fără MAMA MEA , fără să-și găsească rostul , era veșnic trist,resemnat și împăcat parcă , cu trecutul , cu el și nu cred că și-a mai dorit să rămână , nu mai avea nicio motivație, viața lui părea fără sens. 
 Dacă a iubit-o ? 
 Cred că da , altfel nu-mi pot explica de ce a refuzat să o vadă pe catafalc , cred că a vrut să și-o amintească frumoasă cum era când s-a îndrăgostit de ea , când a adus-o în Babenii pe care Mama Mea i-a iubit cu patimă din prima clipă de când a venit în sat ! 
 De la ea cred că am moștenit și eu iubirea pentru BABENI , de la Tata , cred că am moștenit iubirea față de oameni și dorința de a-i ajuta pe cei din jur dezinteresat fără să am așteptări prea mari de la oameni ! 
 Amintirile mele cu EL și legate de EL sunt frumoase ! 
 A fost cel mai bun TATĂ pe care și l-ar fi putut dori un băiat , calm , înțelegător și extrem de iubitor. 
 Îmi place să cred că și EL și MAMA sunt mândri de mine , de OMUL care am devenit. 
 Mă doare cumplit și absența lui , mi-e greu să mă întorc la sat și să văd ulița aproape pustie și casa părintească pustiită , le aud doar pașii , îi simț că mă însoțesc prin grădină și foarte rar parcă le aud suspinele când am ochii plini de lacrimi. 
 Nici să-i plâng nu prea mai pot, mi-au secat lacrimile , mi se pune în schimb un nod imens în gât care mă sufocă și atunci realizez cât de greu îmi e fără ei. 
 Mă tulbură de fiecare dată când plec de acasă și Nela , sora mea , care stă întotdeauna în dreapta mea în mașină și plânge în hohote , o privesc , cu coada ochiului și îmi impun '' să fiu bărbată '' să o încurajez , dar cuvintele mi se opresc întotdeauna în spatele mărului lui Adam ! 
 Mă înduioșează și NELA pentru că tânără nu mai e nici ea și i se citește pe chip teama pentru viitor , pentru că asta am fost , copiii bătrâni ai unor părinți bătrâni . 
 Cu ce am rămas din toții anii petrecuți în casa părintească alături de părinții mei ? 
 Cu o mulțime de amintiri frumoase , cu iubirea nemăsurată cu care m-au înconjurat cu devotamentul cu care m-au crescut , cu sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca eu să am azi o viață infinit mai bună decât au avut-o ei. 
 Îmi amintesc , că eram în vacanța de vară a anului 3 de studenție , trecusem în anul 4 de facultate , stăteam cu ei în curtea din spatele casei , eram numai noi acasă , Mama Mea ( care ne făcea gogoși ) eu și Tatăl Meu și la un momentdat  Tata mi-a aruncat una dintre ''goangele lui '' : 
 '' Acum ești aproape inginer , mâine poimâine nu o să ne mai cunoști , o să-ți fie rușine cu noi , o țărancă și un țăran !'' 
 L-am întrebat : 
 '' Cine mă , eu  ? 
 Niciodată , sunt mândru de voi și nu cred , sunt convins că sunteți cei mai minunați părinți pe care mi i-ar fi putut hărăzi Dumnezeu  ! '' 
 Am mai apucat să-l văd cum își șterge discret lacrimile care-i șiroiau pe față și mi-a răspuns : 
"Și noi credem că ești cel mai bun copil de care am fi putut avea parte ! '' 
  
 Amintiri , amintiri , dulci , dureroase , sunt ale mele și sunt prețioase ! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu