Pe 03 aprilie 2015 a plecat și TATĂL MEU !
A rezistat doi ani fără MAMA MEA , fără să-și găsească rostul , era veșnic trist,resemnat și împăcat parcă , cu trecutul , cu el și nu cred că și-a mai dorit să rămână , nu mai avea nicio motivație, viața lui părea fără sens.
Dacă a iubit-o ?
Cred că da , altfel nu-mi pot explica de ce a refuzat să o vadă pe catafalc , cred că a vrut să și-o amintească frumoasă cum era când s-a îndrăgostit de ea , când a adus-o în Babenii pe care Mama Mea i-a iubit cu patimă din prima clipă de când a venit în sat !
De la ea cred că am moștenit și eu iubirea pentru BABENI , de la Tata , cred că am moștenit iubirea față de oameni și dorința de a-i ajuta pe cei din jur dezinteresat fără să am așteptări prea mari de la oameni !
Amintirile mele cu EL și legate de EL sunt frumoase !
A fost cel mai bun TATĂ pe care și l-ar fi putut dori un băiat , calm , înțelegător și extrem de iubitor.
Îmi place să cred că și EL și MAMA sunt mândri de mine , de OMUL care am devenit.
Mă doare cumplit și absența lui , mi-e greu să mă întorc la sat și să văd ulița aproape pustie și casa părintească pustiită , le aud doar pașii , îi simț că mă însoțesc prin grădină și foarte rar parcă le aud suspinele când am ochii plini de lacrimi.
Nici să-i plâng nu prea mai pot, mi-au secat lacrimile , mi se pune în schimb un nod imens în gât care mă sufocă și atunci realizez cât de greu îmi e fără ei.
Mă tulbură de fiecare dată când plec de acasă și Nela , sora mea , care stă întotdeauna în dreapta mea în mașină și plânge în hohote , o privesc , cu coada ochiului și îmi impun '' să fiu bărbată '' să o încurajez , dar cuvintele mi se opresc întotdeauna în spatele mărului lui Adam !
Mă înduioșează și NELA pentru că tânără nu mai e nici ea și i se citește pe chip teama pentru viitor , pentru că asta am fost , copiii bătrâni ai unor părinți bătrâni .
Cu ce am rămas din toții anii petrecuți în casa părintească alături de părinții mei ?
Cu o mulțime de amintiri frumoase , cu iubirea nemăsurată cu care m-au înconjurat cu devotamentul cu care m-au crescut , cu sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca eu să am azi o viață infinit mai bună decât au avut-o ei.
Îmi amintesc , că eram în vacanța de vară a anului 3 de studenție , trecusem în anul 4 de facultate , stăteam cu ei în curtea din spatele casei , eram numai noi acasă , Mama Mea ( care ne făcea gogoși ) eu și Tatăl Meu și la un momentdat Tata mi-a aruncat una dintre ''goangele lui '' :
'' Acum ești aproape inginer , mâine poimâine nu o să ne mai cunoști , o să-ți fie rușine cu noi , o țărancă și un țăran !''
L-am întrebat :
'' Cine mă , eu ?
Niciodată , sunt mândru de voi și nu cred , sunt convins că sunteți cei mai minunați părinți pe care mi i-ar fi putut hărăzi Dumnezeu ! ''
Am mai apucat să-l văd cum își șterge discret lacrimile care-i șiroiau pe față și mi-a răspuns :
"Și noi credem că ești cel mai bun copil de care am fi putut avea parte ! ''
Amintiri , amintiri , dulci , dureroase , sunt ale mele și sunt prețioase !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu