Trăiește și nu regreta nimic.........,

 Clipele trec,numai și numai de mine depinde dacă le las să treacă,dacă mă irosesc,sau aleg să trăiesc acum,aici,conștient în prezent.

 Unul dintre lucrurile cele mai tragice pe care le facem este că avem tendința să amânăm să trăim.

 Grijile ....le ignor..... le dau ''la spate ''...am realizat asta cu mult ani în urmă...și anume că viața mea a fost plină de nenorociri îngrozitoare dintre care nici una dintre ele nu s-a întâmplat ci au fost opera minții mele îmbolnăvite de griji...de aceea,îmi impun să nu mai las grijile să mă doboare.

 Despre cei care nu mă plac,sau care merg până acolo încât mă urăsc ?

 Ce pot face?

 Mă rog pentru ei,nu pe mine mă urăsc,se urăsc pe ei înșiși pentru că ''se oglindesc în mine''....în mine văd propriile lor urâciuni...nu le port pică și dacă am ocazia să-i ajut îi ajut...asta neînsemnând că eu sunt Sfânt și ei demoni...nu nici pe departe....!

 Iubesc oamenii,florile,animalele și mai ales copiii....mă înduioșează neputința și singurătatea bătrânilor și încerc să nu mă gândesc la ființa cea mai dragă pe care am pierdut-o de curând.

 Știu că s-a mutat într-o stea și că de acolo de sus ,mă veghează...și încerc să nu-mi amintesc decât momentele minunate pe care le-am petrecut împreună....de când m-a adus pe lume și...până în clipa  în care a ales să plece !!!
Am înțeles că adevărata liniște vine din acceptarea a tot ce poate fi mai rău....din punct de vedere psihologic,înseamnă o nouă eliberare de energie !

 Specialiștii spun că : ''tulburarile nervoase nu sunt provocate de deteriorarea fizică a nervilor ci de sentimentele de inutilitate,dezamăgire,neliniște,îngrijorare,teamă,zădărnicie...disperare.

 De aceea e important cum trăiești și mai ales să trăiești conștient...în prezent,nu există mâine,clipa mântuirii omului e acum !!!

Starețul TADEI al Serbiei spune un lucru absolut  firesc...dar minunat:
'' Cum iti sunt gandurile
Asa iti este si viata '' !!!

Eu închei cu gândurile Ieromonahului Savastie Bastovoi :

Sunt un om şi îl iubesc pe Dumnezeu. Îmi port toate rănile, neajunsurile, moştenirile – şi genetice, şi morale, şi de educaţie. Monahismul dintotdeauna a fost văzut ca o bolniţă sufletească. Acesta este un loc în care vin oamenii cu slăbiciunile, greutăţile şi păcatele lor pentru a lupta împreună pentru mântuire. Este un loc al pocăinţei, nu al slavei. Canonul legat de călugărie spune că monahii nu trebuie să devină preoţi pentru că este un lucru de cinste. Din acest motiv, în mănăstirile vechi nu intrau mirenii ca să nu-i smintească pe monahi. Era şi este un loc al luptei.

Câte pot să-ţi vină în această luptă! Numai unul care se privează pe sine de libertăţi, de legăturile cu apropiaţii ştie prin ce trece. Este un zbucium care uneori se manifestă prin stări ce pot fi catalogate ca nebunii. Aceasta este lupta de purificare şi reordonare a simţămintelor şi a gândirii noastre strâmbate de lume.

Până la urmă, nu vreau să fiu un model, vreau ca Dumnezeu să-mi dea chip de pocăinţă. De scris cărţi a trebuit să scriu. M-a îndemnat toată lumea, începând de la vlădici. Nici n-aş putea să nu o fac, ştiind că Dumnezeu mi-a dat acest dar. Aş fi preferat să nu fie nevoie să ies în lumea asta, dar nu-i văd să o facă pe cei care sunt datori. Este foarte grav că monahii organizează lansări de carte şi nu o fac preoţii care au această datorie. Sunt obligaţi prin canon să fie învăţători.''

- Ieromonah Savatie Bastovoi -

Să iubiți,să fiți iubiți și mai ales...să vă iubiți !!!!