Sunt
un om şi îl iubesc pe Dumnezeu. Îmi port toate rănile, neajunsurile,
moştenirile – şi genetice, şi morale, şi de educaţie. Monahismul
dintotdeauna a fost văzut ca o bolniţă sufletească. Acesta este un loc
în care vin oamenii cu slăbiciunile, greutăţile şi păcatele lor pentru a
lupta împreună pentru mântuire. Este un loc al pocăinţei, nu al slavei.
Canonul legat de călugărie spune că monahii nu trebuie să devină preoţi
pentru că este un lucru de cinste. Din acest motiv, în mănăstirile
vechi nu intrau mirenii ca să nu-i smintească pe monahi. Era şi este un
loc al luptei.
Câte pot să-ţi vină în această luptă! Numai
unul care se privează pe sine de libertăţi, de legăturile cu apropiaţii
ştie prin ce trece. Este un zbucium care uneori se manifestă prin stări
ce pot fi catalogate ca nebunii. Aceasta este lupta de purificare şi
reordonare a simţămintelor şi a gândirii noastre strâmbate de lume.
Până la urmă, nu vreau să fiu un model, vreau ca Dumnezeu să-mi dea
chip de pocăinţă. De scris cărţi a trebuit să scriu. M-a îndemnat toată
lumea, începând de la vlădici. Nici n-aş putea să nu o fac, ştiind că
Dumnezeu mi-a dat acest dar. Aş fi preferat să nu fie nevoie să ies în
lumea asta, dar nu-i văd să o facă pe cei care sunt datori. Este foarte
grav că monahii organizează lansări de carte şi nu o fac preoţii care au
această datorie. Sunt obligaţi prin canon să fie învăţători.''
- Ieromonah Savatie Bastovoi -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu