Să rămâi OM...,

Sunt un om şi îl iubesc pe Dumnezeu. Îmi port toate rănile, neajunsurile, moştenirile – şi genetice, şi morale, şi de educaţie. Monahismul dintotdeauna a fost văzut ca o bolniţă sufletească. Acesta este un loc în care vin oamenii cu slăbiciunile, greutăţile şi păcatele lor pentru a lupta împreună pentru mântuire. Este un loc al pocăinţei, nu al slavei. Canonul legat de călugărie spune că monahii nu trebuie să devină preoţi pentru că este un lucru de cinste. Din acest motiv, în mănăstirile vechi nu intrau mirenii ca să nu-i smintească pe monahi. Era şi este un loc al luptei.

Câte pot să-ţi vină în această luptă! Numai unul care se privează pe sine de libertăţi, de legăturile cu apropiaţii ştie prin ce trece. Este un zbucium care uneori se manifestă prin stări ce pot fi catalogate ca nebunii. Aceasta este lupta de purificare şi reordonare a simţămintelor şi a gândirii noastre strâmbate de lume.

Până la urmă, nu vreau să fiu un model, vreau ca Dumnezeu să-mi dea chip de pocăinţă. De scris cărţi a trebuit să scriu. M-a îndemnat toată lumea, începând de la vlădici. Nici n-aş putea să nu o fac, ştiind că Dumnezeu mi-a dat acest dar. Aş fi preferat să nu fie nevoie să ies în lumea asta, dar nu-i văd să o facă pe cei care sunt datori. Este foarte grav că monahii organizează lansări de carte şi nu o fac preoţii care au această datorie. Sunt obligaţi prin canon să fie învăţători.''

- Ieromonah Savatie Bastovoi -