In Numele TATALUI MEU ....!

În numele TATÃLUI MEU ,

Mâine 08 februarie 2011, împlineşte 86 de ani.

Mi-l amintesc din copilãria mea,când brigadier fiind la CAP-ul din sat îşi purta mândru pãlãria pe creştetul capului ,iar aruncat peste umãr,sacoul maroniu,în care avea un carneţel şi obligatoriu ‘’creonu chimic’’ cum ii ziceam eu,copil fiind.
Îmi amintesc,ce bucurie era pe capul meu cand îmi dãdea şi mie voie sã scriu cateva hieroglife de-ale mele.
Cât de important ma simţeam la cei 4-5 ani ai mei,atunci când aveam acces la ‘’carnetu’ brigadierului’’.
Anii au trecut,noi am crescut,la fel şi nevoile noastre ale copiilor au devenit tot mai mari,iar povara de pe umerii parinţilor a devenit tot mai apãsãtoare.
Din normele fizice cu care statu’ comunist îi recompensa munca,i-a devenit din ce în ce mai greu sã ne asigure un trai cât de cât decent,astfel cã a fost nevoit sa renunţe la postura de sef şi sã mearga pe şantier pentru un ban în plus, santier pe care a lucrat din greu ca dulgher-betonist pana a iesit la pensie.
De fapt de cand îl ştiu niciodata nu a fugit de munca grea,munca brutã,înca mi-l amintesc cu ce forţa ridica şi împingea buştenii când mergeam în pãdure sã tãiem şi sã strângem lemne pentru iarnã,copaci care aveau de 2 ori greutatea lui îi manipula cu o îndarjire uimitoare,….nu se lãsa niciodata doborât de greutati.
Anii au trecut si cea mai fidela imagine care imi vine în minte despre el,despre TATÃL MEU,este aceea a unui OM care nu s-a plâns niciodata de nimic şi care a fãcut tot ceea ce este omeneste posibil sã nu le lipseascã nimic copiilor sãi…..daca inchId ochii,înca mai pot vedea peştişorii-bombonele dintr-un fel de bezea,frumos coloraţi,pe care mi-ai aducea Sâmbata,când venea acasã,pentru cã în timpul sãptãmânii locuia într-unul din cãminele de nefamilişti din zona industrial a BUZÃULUI .
Dacã amintesc aici numai faptul cã am 42 de ani şi nu am primit decât o singurã datã o palma de la el,cred ca oricine îşi poate face o imagine despre cât de bun,înţelegãtor şi grijuliu a fost cu mine şi cu surorile mele.
M-a mai invatat sã nu mã abat niciodatã din faţa greutãţilor vieţii si sã fiu corect şi cinstit cu cei din jurul meu si cu mine însumi,pentru cã mai devreme sau mai târziu,spunea el,voi rãzbi în viaţã.
O singura data l-am vãzut doborât,în ziua în care am inmormântat-o pe sora mea cea mare,de atunci parcã tatãl meu nu mai e tatal meu cel care era odata ,asta cred ca l-a marcat definitiv,se spune cã e cel mai cumplit lucru pentru un pãrinte sa-şi îngroape copilul şi numai cine e pãrinte poate inţelege asta.
În relatiile cu cei din jur a pãstrat întotdeauna decenţã, de multe ori cred ca a fost prea decent şi a lãsat prea mult de la el, generozitatea fiin una dintre calitatile sale de baza, dar asta e déjà altã poveste,parcã s-a temut sã nu care cumva sã supere pe cineva,lucru pe care ni l-a transmis si noua,mie recunosc,mai putin,pentru ca de multe ori copil fiind ma revoltam vazandu-l cum lasa de multe ori de la el,iar cei din jur considerau asta nu o calitate ci dimpotriva slabiciune,ca sa nu o numesc altfel.
Şi-a iubit şi îsi iubeste necondiţionat copiii ,nepoţii şi strãnepoatele,pentru ca acum e si strãbunic.
Sunt fericit cã trãieste şi cã înca mai sunt si eu copil,copilul lui.!!!
LA MULŢI ANI ,TÃTICULE,SÃ FII SÃNÃTOS şi sã te bucuri câţi mai mulţi ani de noi şi noi de tine !!!!!!!!